Nu-mi pasă ce scriu.Sunt gânduri pe care dacă nu le eliberez,mă sufocă fără încetare tot restul zilei.îmi dau dureri de cap.
Apropo de inspiraţie.Pe mine mă inspiră multe.În special dragostea.Ea este muza mea.Spun "muză" pentru că majoritatea poemelor mele au ca temă dragostea.Nu am să pun poezii aici.În niciun caz.Mai toată lumea,în ziua de azi,le găseşte plictisitoare.Bine,mai puţin cei care compun deja poezii.
Deci,da!,dragostea este ceea ce mă inspiră pe mine...şi persoana cu care o fac.Fac o relaţie amoroasă.Legătura asta misterioasă mă intrigă.Mă lasă fără cuvinte şi totuşi uite câte am de zis despre ea.
O ador.
Aşa că scriu.Scriu despre ea.Până când o să mă opresc...şi atunci ce?Ce se va întâmpla?
Nici nu vreau să ştiu.Nu-mi imaginez viaţa fără să scriu.Fără să o ilustrez cumva.Viaţa pentru asta este făcută.Trebuie să rămână semne ale vieţii mele.Acum cât am posibilitatea.Că viaţa,vezi tu,este atât de scurtă.Defapt nu ştiu eu...eu o persoană mică,neînsemnată şi neputincioasă...dacă e aşa de scurtă.Dar ştii vorba aia:"Am aşa un feeling"...
Şi că veni vorba de viaţă...Ceea ce ne conduce cu adevărat viaţa este creierul.El inventează sentimentele,scenariile,emoţiile şi senzaţiile pe care le simţim pe pielea noastră în fiecare zi atât de crud.De realist.Dar mai am o întrebare...Oare asta este realitatea adevărată?Chiar există acestă realitate sau noi trăim într-un imaginar?
Cine s-a gândit vreodată că tot ceea ce vedem în jur poate fi defapt o construcţie imaginară a creierului nostru care totuşi trăieşte în comuniune cu construcţiile celorlalţi oameni?
Habar n-am ce spun acolo.Dar sunt o persoană realistă care se îndoieşte de realitate.
În fine...viaţă,ne-viaţă...eu vreau s-o trăiesc.Iubind,scriind şi simţind.Asta îmi conduce viaţa.Asta îmi doresc să-mi conducă viaţa.
Acum îmi dau ochelarii jos,mă relaxez şi mă gândesc(ca deobicei) că mi-am secătuit oleacă inspiraţia.Dar ştiu că nu se termină aici.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu