Ca de exemplu,sărutul perfect.Am o teorie pentru asta.O teorie logico-romantică.
Să vedem cum merge treaba.Sărutul perfect:
- trebuie să fie pasional;
- trebuie să aibe o tehnică bine pusă la punct;
- să nu fie nici prea umed,dar nici prea..."dry";
- să fie jucăuş;
- să ofere senzaţii deosebite; ...ş.a.m.d.
Crede-mă,fără astea sărutul perfect NU EXISTĂ.Ca şi Dumnezeu de altfel.
În fine...chestii plictisitoare.
Că tot vorbeam de perfecţiune...Uneori mă cred perfectă.Ce-i drept destul de rar,dar atunci este apogeul încrederii în mine.Pur şi simplu nu-mi mai văd defectele.Oricât ar fi de mici sau poate foarte mari.Unii numesc asta "narcisism".Dar nu este chiar aşa...totuşi părerile sunt împărţite.
Însă defapt,ce este cu adevărat interesant,cel mai mare defect pe care îl am este perfecţionismul.
Gândindu-mă la perfecţionism mi-a venit o idee.
Am citit povestea unei domnişoare care se baza pe frumuseţea corpului ei,considerând-o averea sa şi care se plângea de faptul că iubitul ei aprecia femeile inteligente,pe ea ţinând-o doar pentru că este o perfecţiune naturală şi că face bine sex.Uite asta este o problemă.Poate chiar o dilemă.
E adevărat,eşti în avantaj odată ce ai o frumuseţe naturală,având în vedere condiţiile din ziua de azi,dar mai mult contează inteligenţa.Frumuseţea este trecătoare!
Iată că aşa eu am descoperit din nou perfecţiunea în persoana mea.Mă consider o persoană inteligentă(dar niciodată destul de inteligentă,deoarece toată viaţa învăţăm) dar şi frumoasă(dar niciodată destul de frumoasă căci nu poţi fi pe placul tuturor),atât pe interior cât şi pe exterior.Nu vreau să mă laud.Ceea ce alţi acum văd la mine calităţi,alţi pot vedea defecte.
Defaapt intenţia mea este să scot în evidenţă faptul că inteligenţa şi un caracter puternic sunt accesoriile cele mai de preţ ale unei femei,nu frumuseţea.
La urma urmei Woody Allen spunea: "Nu există femei urâte,doar femei care uită să-şi îngrijească frumuseţea".
În fine...chestii plictisitoare.
Că tot vorbeam de perfecţiune...Uneori mă cred perfectă.Ce-i drept destul de rar,dar atunci este apogeul încrederii în mine.Pur şi simplu nu-mi mai văd defectele.Oricât ar fi de mici sau poate foarte mari.Unii numesc asta "narcisism".Dar nu este chiar aşa...totuşi părerile sunt împărţite.
Însă defapt,ce este cu adevărat interesant,cel mai mare defect pe care îl am este perfecţionismul.
Gândindu-mă la perfecţionism mi-a venit o idee.
Am citit povestea unei domnişoare care se baza pe frumuseţea corpului ei,considerând-o averea sa şi care se plângea de faptul că iubitul ei aprecia femeile inteligente,pe ea ţinând-o doar pentru că este o perfecţiune naturală şi că face bine sex.Uite asta este o problemă.Poate chiar o dilemă.
E adevărat,eşti în avantaj odată ce ai o frumuseţe naturală,având în vedere condiţiile din ziua de azi,dar mai mult contează inteligenţa.Frumuseţea este trecătoare!
Iată că aşa eu am descoperit din nou perfecţiunea în persoana mea.Mă consider o persoană inteligentă(dar niciodată destul de inteligentă,deoarece toată viaţa învăţăm) dar şi frumoasă(dar niciodată destul de frumoasă căci nu poţi fi pe placul tuturor),atât pe interior cât şi pe exterior.Nu vreau să mă laud.Ceea ce alţi acum văd la mine calităţi,alţi pot vedea defecte.
Defaapt intenţia mea este să scot în evidenţă faptul că inteligenţa şi un caracter puternic sunt accesoriile cele mai de preţ ale unei femei,nu frumuseţea.
La urma urmei Woody Allen spunea: "Nu există femei urâte,doar femei care uită să-şi îngrijească frumuseţea".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu