Punished souls (1)

         

    Ea stătea tristă şi liniştită în patul rece în care domnea o pace pătrunzătoare,privind peretele.Aştepta doar o îmbrăţişare...sau poate mai mult.Avea un sentiment ciudat care îi conducea mintea.Îi accelera bătăile inimii.O emoţiona.Oare de ce avea lacrimi în ochi?

Cu un singur deget,măcar atât să o fii atins.Aştepta.O cuprinse cu totul vibraţiile emoţiilor,ale inimii,parcă total se cutremura şi nu mai suporta asta.Era condusă în continuare de acelaşi sentiment.Răbufni:

<<Ce ai de gând să faci..?Spune-i-o!Nu mai tace!Trece timpul ! Haide! De ce mereu nu mai ai putere în faţa Iui să mai zici ceva?>>

-Hei..eşti bine?Întoarce-te cu faţa spre mine...

-Nu..

-Ce s-a întâmplat?Ce ai?Hei..Ce-i cu tine?

<<O să-ţi spun când o să mă strângi naibii odată în braţe..>>

-Hai...zi-mi.. ce ai? N-am cum să ghicesc...spune-mi…

-Vreau..doar să mă strângi în braţe..

-Dar ce ai?Ce e cu tine?Deodată ai devenit aşa melancolică...

<<Deci gata...calm..calm...offf..nu mai suport...ce mă enervează...doar fă ce-ţi spun te rog..>>

-Haide..uită-te la mine!

<<Te implor..încetează..nu pot să mă întorc să mă uit în ochii tăi..o să izbucnesc în plâns...ahh..ce seară  nasoală!De ce trebuia să se întâmple aşa?>>

      



O strânge de mână tare şi o trage spre el.Ea opune rezistenţă cu încăpăţânare:

-Vreau doar să mă strângi în braţe..nimic mai mult,îi spune cu greu datorită nodului din gât.

<<Ştii prea bine cât de repede mă pierd în ochii tăi…acei ochi care uneori sunt atât de blânzi şi te fac să fii atât de adorabil…dar alteori…atât de reci…mă înspăimântă al naibii de tare…nu pot să-i suport când sunt aşa!>>

-Frate,ce te-ai supărat aşa?Nu tu ai spus că doreşti să rămânem prieteni?spune el cu o răceală resimţită crunt de ea.Hai!Nu începe să plângi...eşti penibilă!

Ea pleacă.